Ruptura de ligament cruciat la câine și pisică: ce înseamnă, cum apare și ce opțiuni există

Ruptura ligamentului încrucișat cranial este una dintre cele mai frecvente cauze de șchiopătură la membrul posterior, în special la câine. La nivelul articulației genunchiului, acest ligament are rolul de a limita translația cranială a tibiei față de femur, rotația internă excesivă a tibiei și hiperextensia articulației. Atunci când se rupe parțial sau complet, genunchiul devine instabil, apare inflamația, iar în timp se instalează osteoartrita secundară.  

Din punct de vedere medical, este important de înțeles că nu discutăm doar despre o simplă „leziune de ligament”, ci despre o afecțiune care influențează întreaga articulație. Odată pierdută stabilitatea, biomecanica se modifică, iar întreaga articulație sunt supuse unui stres anormal. Tocmai de aceea, ruptura de ligament cruciat este frecvent asociată cu durere, limitare funcțională și progresie degenerativă articulară.  

Cum apare la câine?

La câine, ruptura ligamentului încrucișat cranial nu este întotdeauna rezultatul unui traumatism acut. De fapt, în multe cazuri, cauza este un proces degenerativ progresiv al ligamentului, care în timp îi slăbește rezistența, până când apare ruptura parțială sau completă. MSD Veterinary Manual descrie boala ligamentului cruciat ca fiind principala cauză de șchiopătură a membrului posterior la câine și arată că aceasta poate rezulta fie din traumă, fie din degenerare progresivă ligamentară.  

Această distincție este importantă pentru proprietari. Mulți se așteaptă ca o ruptură de ligament să apară doar după o cădere, o alergare intensă sau un accident. În realitate, la mulți câini, ruptura completă apare după o perioadă de degenerare silențioasă, iar episodul observat de proprietar este doar momentul în care articulația devine clinic instabilă. Studiile recente susțin aceeași idee și descriu boala ca fiind multifactorială, cu o componentă degenerativă importantă.  

Ce câini sunt mai predispuși?

Ruptura ligamentului încrucișat cranial poate apărea la câini de orice talie, dar este raportată frecvent la câinii de talie medie și mare. Există și o predispoziție de rasă. Articolele de specialitate menționează mai des rase precum Labrador Retriever, Rottweiler, Newfoundland și Boxer. În plus, excesul ponderal, conformația membrelor posterioare, unghiul platoului tibial și vârsta pot contribui la risc.  

În practică, trebuie reținut că pacienții supraponderali sau cei cu un fond ortopedic predispozant au un risc mai mare atât de leziune ligamentară, cât și de progresie artrozică mai rapidă după instalarea instabilității.  

Dar la pisică?

La pisică, ruptura ligamentului încrucișat cranial este mult mai rară decât la câine. Literatura arată că aceste cazuri există, dar sunt semnificativ mai puține și pot avea particularități diferite. Unele sunt asociate cu traumatisme, altele apar la pisici supraponderale sau în context degenerativ.  

Important este că, deși mai rară, ruptura nu trebuie trecută cu vederea la pisică. Semnele clinice pot fi mai subtile, iar proprietarul poate observa doar o reducere a activității, dificultate la sărit, rigiditate sau șchiopătură intermitentă.  

Cum se manifestă clinic?

Cel mai frecvent semn este șchiopătura la unul dintre membrele posterioare. Uneori este bruscă și evidentă, alteori progresivă și intermitentă. Câinele poate evita sprijinul complet, poate avea dificultate la ridicare, ezitare la urcat scările, reducerea toleranței la efort sau dificultate la sărit în mașină ori pe mobilă. ACVS descrie printre semnele tipice dificultatea la ridicare din șezut, scăderea activității, șchiopătura variabilă și atrofia musculară a membrului afectat.  

În cazurile cronice, pe lângă ruptura propriu-zisă, apare și boala articulară degenerativă secundară. Asta înseamnă că, odată cu trecerea timpului, articulația nu doar rămâne instabilă, ci începe să dezvolte osteofite, îngroșarea capsulei articulare, sinovită și durere cronică.  

Ce găsește medicul la examenul ortopedic?

Examenul clinic urmărește durerea, efuziunea articulară, îngroșarea periarticulară și instabilitatea. Testele ortopedice clasice sunt semnul sertarului cranial și testul de compresie tibială. Un rezultat pozitiv este puternic sugestiv pentru ruptura ligamentului încrucișat cranial, deși în rupturile parțiale sau în cazurile foarte dureroase interpretarea poate necesita sedare sau examinare suplimentară.  

Ce rol are radiografia?

Radiografia este esențială în evaluarea pacientului, chiar dacă nu vizualizează direct ligamentul în toate cazurile. Ea poate evidenția efuziune articulară, deplasarea țesuturilor moi, osteofite, entezofite, scleroză subcondrală și semne de osteoartrită secundară. De asemenea, ajută la excluderea altor cauze de șchiopătură și este foarte utilă pentru planificarea tratamentului.  

Cu alte cuvinte, radiografia nu trebuie privită doar ca o investigație „de confirmare”, ci ca o etapă importantă în înțelegerea gradului de afectare articulară și a impactului deja produs asupra genunchiului.  

De ce este important meniscul?

În ruptura ligamentului cruciat, mai ales la câine, meniscul medial poate fi afectat secundar instabilității articulare. Acest lucru agravează durerea și compromite funcția genunchiului. Prezența unui zgomot de tip „click” în mers sau la mobilizarea articulației poate ridica suspiciunea unei leziuni meniscale asociate. ACVS menționează explicit acest aspect în tabloul clinic al bolii ligamentului cruciat.  

Se poate trata fără operație?

Răspunsul depinde de specie, greutatea pacientului, gradul de instabilitate și obiectivul funcțional. La câine, în special la pacienții de talie medie și mare, tratamentul chirurgical este în general asociat cu rezultate funcționale mai bune decât managementul conservator. Scopul este restabilirea stabilității funcționale a stiflului și limitarea progresiei artrozei.  

Tratamentul conservator poate include repaus strict, control ponderal, antiinflamatoare, analgezice și reabilitare. La unii pacienți mici, la cazurile parțiale sau în anumite situații clinice particulare, poate fi o opțiune rezonabilă. La pisică, dovezile disponibile sugerează că managementul conservator poate avea uneori rezultate acceptabile, dar baza de dovezi rămâne mai limitată decât la câine.  

Ce tipuri de operații există?

Cele mai cunoscute tehnici chirurgicale în medicina veterinară sunt Tibial Plateau Leveling Osteotomy (TPLO), Tibial Tuberosity Advancement (TTA) și tehnicile extracapsulare de stabilizare laterală. Alegerea depinde de talia pacientului, conformație, experiența chirurgului, gradul de instabilitate și eventualele leziuni asociate. ACVS prezintă aceste opțiuni ca metode consacrate pentru stabilizarea genunchiului afectat.  

Care este prognosticul?

În general, prognosticul este bun până la foarte bun atunci când diagnosticul este pus la timp și articulația este gestionată corespunzător. Totuși, trebuie explicat clar că osteoartrita secundară nu dispare complet. Chiar și după tratament, modificările degenerative pot continua să progreseze, însă de regulă mai lent și cu impact clinic mai bine controlat dacă articulația este stabilizată.  

Un alt aspect important este riscul afectării membrului contralateral. La unii câini, și genunchiul opus poate dezvolta aceeași afecțiune în timp, mai ales atunci când mecanismul de bază este degenerativ și nu strict traumatic.  

Concluzie

Ruptura ligamentului încrucișat cranial este una dintre cele mai importante cauze de șchiopătură la câine și o problemă ortopedică reală și la pisică, chiar dacă mai rară. La câine, în multe situații, nu este vorba doar despre un traumatism, ci despre o boală degenerativă progresivă a ligamentului, care duce la instabilitate de genunchi și osteoartrită secundară. Diagnosticul corect presupune examen ortopedic și imagistic, iar tratamentul depinde de specie, talie, vârstă, severitate și obiectivul funcțional.  

Surse

1. MSD Veterinary Manual. Joint Trauma in Dogs and Cats.

2. American College of Veterinary Surgeons. Cranial Cruciate Ligament Disease.

3. Rafla M, et al. Canine Cranial Cruciate Ligament Disease.

4. Spinella G, et al. Cranial Cruciate Ligament Rupture in Dogs.

5. Harasen G. Feline cruciate rupture. Canadian Veterinary Journal.

6. Harasen GLG. Feline cranial cruciate rupture: 17 cases and a review of the literature.

7. MSD Veterinary Manual. Joint Disorders in Animals.

8. MSD Veterinary Manual. Osteoarthritis in Dogs and Cats.

9. Duerr FM, et al. Treatment of canine cranial cruciate ligament disease.

10. Niebauer GW, et al. Etiopathogenesis of Canine Cruciate Ligament Disease.

Articol redactat și revizuit medical de Aldea Tudorel Ionuț, medic veterinar, cu interes profesional în imagistica veterinară. Informațiile au scop educativ și nu înlocuiesc consultația medicală veterinară.