De ce nu este suficientă o singură radiografie?
În radiologia veterinară, o singură imagine nu spune întotdeauna toată povestea. De multe ori, pentru ca o radiografie să poată fi interpretată corect, este nevoie de cel puțin două poziții realizate perpendicular una pe cealaltă, numite poziții ortogonale. Practic, vorbim despre imagini făcute din unghiuri diferite, de exemplu o incidență laterală și una ventrodorsală sau dorsoventrală, în funcție de regiunea examinată.
Radiografia este o imagine bidimensională a unei structuri tridimensionale. Asta înseamnă că o leziune, o fractură, o masă, o modificare articulară sau o opacitate poate fi suprapusă peste alte structuri și poate părea mai mică, mai mare, deplasată sau chiar invizibilă dacă este analizată dintr-o singură poziție. Din acest motiv, în radiologia veterinară se recomandă, ca regulă generală, efectuarea a cel puțin două incidențe ortogonale pentru o evaluare corectă a regiunii de interes.
Ce înseamnă poziții ortogonale?
Pozițiile ortogonale sunt imagini radiografice realizate la aproximativ 90 de grade una față de cealaltă. Cu alte cuvinte, dacă prima radiografie arată regiunea din lateral, a doua o va arăta din față, din spate, de sus sau de jos, în funcție de anatomia zonei examinate.
Un exemplu simplu este radiografia unui membru. O incidență medio-laterală poate arăta foarte bine anumite structuri osoase și articulare, dar poate ascunde alte detalii din cauza suprapunerii. O a doua incidență, de tip cranio-caudal sau caudo-cranial, poate evidenția alte linii de fractură, deviații, modificări articulare sau zone de reacție osoasă care nu erau vizibile inițial.
De ce nu este suficientă o singură radiografie?
O singură radiografie poate induce în eroare. Nu pentru că radiografia nu este utilă, ci pentru că imaginea obținută comprimă într-un singur plan toate structurile anatomice prin care trece fasciculul de raze X.
De exemplu, o fractură poate părea incompletă pe o incidență laterală, dar pe incidența ortogonală se poate observa că fragmentul osos este deplasat. O formațiune toracică poate părea localizată într-o anumită zonă pe o singură imagine, dar o a doua poziție poate ajuta la stabilirea mai corectă a localizării ei. La nivel abdominal, suprapunerile dintre organe pot face dificilă aprecierea dimensiunii, conturului sau poziției unor structuri dacă nu există cel puțin două proiecții.
Pozițiile ortogonale ajută medicul veterinar să localizeze mai exact modificarea, să îi aprecieze extensia și să diferențieze o leziune reală de o suprapunere anatomică sau de un artefact de poziționare. Studiile subliniază că poziționarea corectă și obținerea unei serii complete cresc valoarea diagnostică a examenului radiografic.
Când se fac mai multe poziții ortogonale?
Mai multe poziții se fac atunci când medicul veterinar are nevoie de o imagine completă asupra unei regiuni sau când prima radiografie nu oferă suficiente informații pentru un diagnostic sigur.
Acest lucru este frecvent în traumatisme, șchiopături, suspiciuni de fracturi, luxații, afecțiuni articulare, modificări vertebrale, evaluări toracice, evaluări abdominale sau suspiciuni de formațiuni. În examinarea sistemului musculo-scheletal, recomandarea este ca regiunea investigată să fie evaluată prin cel puțin două incidențe ortogonale, deoarece chiar și o ușoară oblicitate sau o poziționare incorectă poate face ca anumite linii de fractură sau modificări osoase să fie ratate.
La nivelul bazinului, de exemplu, examinarea radiografică de rutină presupune, în mod obișnuit, o incidență latero-laterală și o incidență ventro-dorsală cu membrele pelvine extinse. Aceste două imagini oferă informații diferite despre articulațiile coxo-femurale, pelvisului, simetrie, congruență articulară și eventuale modificări degenerative.
La nivelul coloanei vertebrale, incidențele latero-laterală și ventro-dorsală sunt considerate proiecții minime ortogonale, deși radiografia nu poate înlocui întotdeauna investigații imagistice avansate precum CT sau RMN atunci când discutăm despre măduvă, discuri intervertebrale sau compresiuni neurologice.
De ce uneori se fac chiar mai mult de două poziții?
Există situații în care două imagini nu sunt suficiente. Uneori sunt necesare incidențe oblice, comparative, în flexie, în extensie sau radiografii ale membrului contralateral, mai ales în cazurile ortopedice complexe.
De exemplu, la nivelul articulațiilor, o incidență poate evidenția mai bine compartimentul femurotibial, în timp ce alta poate evidenția mai bine regiunea femuropatelară. În anumite cazuri, radiografiile comparative ale membrului opus pot fi utile, mai ales la pacienții tineri, unde centrele de osificare sau particularitățile de creștere pot fi confundate cu leziuni.
În suspiciunile de fracturi fine, fisuri, leziuni articulare sau modificări localizate discret, o incidență suplimentară poate face diferența dintre o interpretare incertă și una bine argumentată.
Ce rol are poziționarea corectă?
Nu este suficient să se facă mai multe radiografii. Ele trebuie să fie și bine poziționate. O radiografie oblică sau centrată incorect poate modifica aspectul anatomic și poate duce la interpretări greșite. În radiologia toracică, de exemplu, poziționarea pacientului, momentul expunerii și setările tehnice influențează direct calitatea imaginii și capacitatea de a recunoaște leziunile.
O imagine corect realizată trebuie să includă întreaga regiune de interes, să fie centrată corespunzător, să aibă expunere adecvată și să limiteze rotația pacientului. În multe cazuri, calitatea tehnică a radiografiei este la fel de importantă ca interpretarea propriu-zisă.
Ce câștigăm prin poziții ortogonale?
Prin poziții ortogonale, câștigăm claritate. Putem aprecia mai corect forma, dimensiunea, localizarea și extensia unei modificări. Putem diferenția mai bine o leziune reală de o suprapunere. Putem decide dacă este suficientă radiografia sau dacă pacientul are nevoie de investigații suplimentare, precum ecografie, CT sau RMN.
Pentru proprietar, acest lucru înseamnă un diagnostic mai sigur. Pentru medicul veterinar, înseamnă o decizie medicală mai bine susținută. Pentru pacient, înseamnă șanse mai bune ca problema să fie identificată corect și tratată corespunzător.
De ce contează acest lucru în interpretarea radiografiilor?
O interpretare radiologică bună nu se bazează doar pe identificarea unei modificări evidente. Se bazează pe context, tehnică, poziționare, comparație între incidențe și corelare clinică. Două imagini ortogonale pot schimba complet percepția asupra unui caz.
O modificare care pare minoră într-o singură proiecție poate deveni evidentă în a doua. O leziune care pare localizată într-un plan poate avea de fapt o extensie diferită. O fractură care pare stabilă poate prezenta deplasare pe incidența ortogonală. De aceea, în radiologie, o singură imagine este uneori doar începutul evaluării, nu concluzia.
Concluzie
Mai multe poziții ortogonale se fac pentru că pacientul este tridimensional, iar radiografia este bidimensională. Pentru a interpreta corect o regiune anatomică, medicul veterinar are nevoie de imagini din unghiuri diferite. Acestea ajută la localizarea leziunilor, reduc riscul de eroare, cresc valoarea diagnosticului și oferă o bază mai solidă pentru recomandările medicale.
În practică, o radiografie bine făcută nu înseamnă doar „o poză”. Înseamnă o examinare completă, corect poziționată și adaptată regiunii investigate. Iar atunci când vorbim despre diagnostic, aceste detalii pot face diferența.
Surse
Today’s Veterinary Practice, Small Animal Pelvic Radiography,
Today’s Veterinary Nurse, Orthopedic Radiographic Positioning
Articol redactat și revizuit medical de Aldea Tudorel Ionuț, medic veterinar, cu interes profesional în imagistica veterinară. Informațiile au scop educativ și nu înlocuiesc consultația medicală veterinară.
Ionut
Aldea, DVM